Author Archives: expertonline

5 moduri prin care stresul îți afectează dinții

Stresul face parte din viețile noastre însă grijile pentru sănătate și siguranță, presiunile economice și incertitudinile provenite din cauza pandemiei de COVID-19 au crescut semnificativ gradul general de stres și de anxietate în rândul tuturor.

Dr. Tatiana Costea, medic dentist și fondator al Clinicilor dentare DENTAL WEST din Brașov ne povestește despre modurile prin care stresul ne afectează dinții și cum le putem preveni.

Pe măsură ce starea noastră mentală se înrăutățește trebuie să fim foarte atenți la semnalele trimise de organismul nostru. O parte din aceste semne sunt vizibile în cavitatea bucală și chiar dacă noi poate nu le observăm din prima, medicul dentist ne poate avertiza din timp despre afecțiunile care ne pot aștepta prin expunerea prelungită la stres.

1. Scrâșnitul dinților

Scrâșnitul dinților apare de obicei noaptea, în timp de dormim dar în cazuri grave apare și în timpul zilei ca un reflex necondiționat. În termeni de specialitate se numește Bruxism și este un semn sigur că nu ne odihnim cum ar trebui și că mintea noastră nu se poate deconecta de la problemele zilnice. Scrâșnitul dinților din păcate duce la pierderi ireversibile de smalț și dentină și la dureri musculare și articulare.

Ce putem face?

În primul rând, dacă nu suntem siguri putem ruga o persoană apropiată să fie atentă dacă în timpul somnului scrâșnim din dinți. Se poate confecționa o gutieră de protecție care trebuie purtată pe timpul somnului. Foarte important în cazul pacienților bruxomani este să lucreze cu psihicul lor: încercați să vă odihniți cât mai bine seara, practicați tehnici de relaxare prin respirație înainte de a adormi, faceți exerciții fizice sau urmați sfaturile unui terapeut pentru a vă ajuta să treceți cu bine peste perioadele stresante.

2 Afte și ulcerații bucale

Aftele recidivante care nu au o cauză specifică virală sau bacteriană sunt deseori asociate cu perioade de stres. Cauza lor nu este complet elucidată dar se presupune că au legătură cu un dezechilibru la nivelul sistemului imunitar. Aftele se prezintă ca niște ulcerații superficiale acoperite de mici depozite albe și se localizează în interiorul cavității bucale pe obraji, limbă sau buze. Sunt foarte dureroase și se vindecă de la sine în aproximativ 10 zile.

Ce putem face?

Tratamentul aftelor recidivante este doar paleativ.
De obicei, medicamentele care se găsesc în farmacii sunt suficiente însă medicul stomatolog vă poate prescrie colutorii locale care conțin corticosteroizi, antibiotic și vitaminte.

3. Disfuncții temporo-mandibulare

Disfuncțiile temporo-mandibulare sau TMD se referă la afectarea articulațiilor care permit mișcarea mandibulei și a mușchilor masticatori. La pacienții care suferă de bruxism pe timpul nopții, mușchii dezvoltă o forță chiar și de 6 ori mai mare decât în timpul zilei. Această suprasolicitare musculară se transmite și în articulații creând compresie pe discul și pe ligamentele articulare. Durerile din disfuncțiile temporo-mandibulare sunt severe și se pot transforma în dureri cronice atât musculare cât și articulare resimțite în jurul mandibulei, urechii și tâmplelor uneori chiar dureri de cap inexplicabile.

Ce putem face?

În afară de purtarea gutierei de protecție trebuie sa aflăm cauza disfuncției. Se poate indica tratamentul ortodontic, infiltrații cu neuromodulatori sau botox în mușchii maseteri. Se poate efectua reflexo-terapie pe mușchi sau masaje pentru relaxare musculară.

4. Parodontoza

Stresul nu este un factor cauzal al bolii parodontale dar este un factor care accelerează progresul bolii și mobilizarea dinților din sistemul de suport. Prin dezechilibrele imnuitare apărute în perioadele de stres și anxietate lupta împotriva patogenilor parotontali devine mai puțin eficientă. Indirect, prin obiceiurile alimentare dezvoltate în timpul perioadelor de stres cum ar fi dereglarea meselor principale, gustările și dulciurile dintre mese, neglijarea igienei bucale este favorizată evoluția bolii parodontale.

Ce putem face?

În cabinetul stomatologic putem realiza tratamente de suport pentru a opri progresul parodontozei. Tratamentele cu laser pentru sterilizarea pungilor parodontale alături de terapia PRGF(plasmă îmbogățită cu factori de creștere și vindecare) sunt la ora actuală tratamentele cele mai populare pentru boala parodontală.
O dietă echilibrată și respectarea celor 3 mese principale fără gustări sunt indicate pentru a susține organismul în timpul perioadelor stresante.

5. Infecții

Pe fondul unei depresii imunitare infecțiile deja existente în cavitate bucală de tipul cariilor profunde, gingivitelor sau parodontitelor se pot acutiza. Numărul urgențele dentare de tip abces parodontal s-a mărit în timpul pandemiei cu COVID-19 atât din cauza stresului general cât și datorită fricii de a merge la stomatolog în această perioadă.

Ce putem face?

Nu amânați momentul prezentării la medicul stomatolog în cazul în care observați sângerare, durere severă și umflarea părților moi. Încercați să găsiți un cabinet stomatologic care respectă cu strictețe măsurile de prevenire împotriva răspândirii infecției cu noul virus și aveți încredere în sfatul medicului dumneavoastră.

CONCLUZIE

Întrucât un grad ridicat de stres fără pauze de detensionare ne cauzează dezechilibre majore la nivel molecular și imunitar trebuie să încercăm să ne protejăm cât mai bine împotriva consecințelor care pot apărea în cavitatea bucală dar mai ales în starea noastră psihică. Orice pas pentru a limita gradul de stres vă ajută întregul organism: de la îmbunătățirea sistemului imunitar la relaxare musculară. Încercați să limitați stresul prin tehnicile clasice și consultați părerea medicului dentist atunci atunci când este cazul.

Autor: expertonline