În contextul schimbărilor climatice care generează perioade secetoase, rolul apei pentru irigat devine esențial în agricultură.
În acest sens, Grundfos propune o tehnologie de pompare cu acoperire uniformă a cerințelor din sistem, bazată pe expertiză, în vederea optimizării costurilor. Facem referire, în mod evident la pompe irigații, gândite să confere eficiență și fiabilitate la nivel înalt.
Totuși, dacă extindem discuția, știm cu toții că apa nu este necesară doar pentru plantele cultivate pentru hrană, ci, în egală măsură, este importantă pentru câmpuri, gazoanele din parcuri, grădini.
Recunoscută ca pioner grație nenumăratelor inovații devenite standard de calitate, compania mai sus menționată a introdus noțiunea de „turație variabilă în sistemele de pompare„. Așadar, o asemenea tehnologie permite infrastructurii de alimentare cu apă, să facă față eficient provocărilor și schimbărilor în utilizare.
Avantaje pompe irigatii Grundfos
Soluția oferită, mai precis pompe irigații, se distinge prin creșterea producției și, diminuarea dependenței energetice. Iar dacă e să abordăm modul de funcționare, specialiștii au evidențiat o serie de acțiuni, dintre care amintim:
✔️captarea apei subterane pentru irigare
✔️captarea apei de suprafață și transfer pentru irigare
✔️ridicarea presiunii pe pivot
✔️feritilizarea chimică
✔️pulverizarea micro și prin picurare
✔️protecția la îngheț.
Anticipând însă viitorul sistemelor inteligente de pompare, iată că Grundfos deschide era tehnologiei apei, cu o soluție inteligentă, capabilă să monitorizeze, în timp real, de la distanță, predicția defecțiunilor și optimizarea echipamentelor.
Este vorba, bineînțeles despre Grundfos ISolutions ce utilizează pompe irigații inteligente și implică conectivitate cloud, servicii digitale, sau chiar control remote.
Ca și concluzie, s-a demonstrat o dată în plus că sustenabilitatea nu reprezintă doar un obiectiv al companiei, ci efectiv un mod de lucru. Tehnologia apei, la fel ca și industria pompării au cunoscut un elan considerabil datorită reperelor legate de eficiența energetică și conservarea apei.
Acestea s-au transformat în factori esențiali pentru mediul înconjurător, pentru clienți, pentru afacere cu tot ce înseamnă ea.