Celebra afirmație: „Trăim în Romania și asta ne ocupă tot timpul” capătă o însemnătate tot mai mare atunci când discutăm despre siguranța drumurilor. Orientați spre rezultate excepționale și respectând legile în vigoare, specialiștii din domeniu apelează tot mai des la aplicații și soluții software CAD, cu scopul de a realiza proiecte fidele pentru construcții de drumuri și poduri.
Mai mult decât atât, aceștia obțin toate avizele necesare pentru demararea lucrărilor, amplasarea de obiecte în zona drumurilor sau avize pentru utilități din aria de lucru, astfel încât calitatea să rămână mereu în prim plan.
Căci, în mod evident, tehnologia de ultimă generație, la fel ca și personalul înalt calificat contribuie la construcții drumuri și poduri rezistente, de care comunitatea se va bucura zeci de ani.
Constructii si modernizari drumuri si poduri
Știm cu toții că din cauza factorilor de mediu, drumurile se pot deteriora, fapt ce conduce la necesitatea reparării acestora la anumite perioade de timp. Pentru o bună circulație a vehiculelor și a pietonilor infrastructura trebuie dezvoltată, acest lucru devenind posibil doar cu implicarea personalului dedicat, care se angajează să ofere cele mai bune servicii, pentru ca viziunea clienților să devină realitate.
Ar mai fi de adăugat faptul că, pe durata de execuție a lucrărilor de construcții drumuri si poduri, proiectantul asigură asistență tehnică, conform obligațiilor contractuale și reglementărilor legale. Iar dacă vă întrebați ce se urmărește prin procesul de asistență tehnică, aflați că responsabilul de proiect este răspunzător să:
✔️găsească soluții în ceea ce privește aplicarea proiectului în concordanță cu situația din teren
✔️emită dispoziții de șantier contrasemnate de expert și de verificatorii de proiecte atestați
✔️urmărească respectarea prevederilor din proiect
✔️elibereze documente care sunt în sarcina lui pe tot parcursul execuției
Și cum „drumul spre succes este întotdeauna în construcție”, specialiștii apreciază că un proiect de construcții drumuri și poduri bine executat vă ajută să deveniți profitabili, prin economia celor 3 resurse esențiale: timp, bani și efort.